 |
|
|
| NOTA TRADUCĂTORULUI |
Orice s-ar spune, nu-mi iese din minte faptul ca romanele lui Beigbeder sunt cele mai sexy probe de textualism politic postmodern. Aristoc(r)at vânând sexul cuvintelor, mai degrabã decât pe cel al îngerilor, aruncând vina propriei biografii în ograda trapezoidala (de la trapezista, daca nu va e cu suparare) a personajelor sale, scriitorul îsi cazeaza revoltele în tot soiul de spatii exotice, din fund de Siberie pânã pe acoperisul catedralei Madeleine, si le trece prin varii emotii herboricole (caci iarba, dragii mei…), manipulând în arena de hârtie memoria unei biblioteci care, si-n româna si-n franceza de bastina, tot femeie se cheamã a fi. „Dupa alte toate, pentru a guverna ajunge sa stii sa asculti, sa ai un minimum de cultura si sa te prinzi cum se leaga lucrurile.“ Iar autorul guverneaza mistificându-si back-ground-ul, spre a netezi calea unei batjocuri generalizate la adresa oricarei forme de putere care nu ajunge sa rezoneze individul pe dinauntru. Asa cum sexele (cu întreaga lor conjunctura psyho & anatomo) produc intrarea în rezonanta doar înlauntrindu-se. Caci, altfel, pe toti ne pândesc nacomanii: „national-comunistii, fascistii de extrema stânga, marxistii de extrema dreapta“. La drept vorbind, ia uitati-va-mprejur!… Justificarea limbajului beigbederian e la-ndemâna: „Nu se înteleg, dar se asculta de minune. În viitor, toate conversatiile vor semana cu aceasta. Vom vorbi un jargon hibrid. Si atunci, poate ca vom fi cu totii pe aceeasi lungime de unda.“ Întreaga cultura de final si-nceput de mileniu intra în joc spre a-l ajuta, alaturi de „grei“ precum Villon, Joyce, Celine, Malraux (cum nici n-ar fi visat batrânul comunist pocait: „Secolul XXI va fi în toaletele femeilor sau nu va fi deloc.“), Proust. Din punct de vedere carpato-danubiano…, nici Urmuz nu-i prea departe („Delphine Seyrig a murit spre prânz, iar acum este sapte seara. Marc îsi scoate ochelarii ca sa se spele pe dinti. Doar v-am mai spus ca este instabil de la natura.“)
Beigbeder este de rescris si, din când în când, de retradus. Presupun ca notele de subsol l-ar încurca, asa ca ramâne lectorului placerea (fie ea si imprecativa) de a da iama-n internet, din frangleza pâna-n romgleza, ca orice marinar care se respecta (fiindca, hypocrite lecteur, ce altceva suntem?). Sigur, de pilda, ca „Sciences po“ nu înseamna SNSPA, dar de ce nu te-ar îndoi scolioza la fel de-atâta politologie? Cât despre grupul rock care intervine în poveste de vreo doua ori, nictalopia o fi ea boala de vazut doar pe-ntuneric sau aproape, dar Nique Ta Lope sigur are treaba cu „baietii de baieti“, termen care, ab origine, e de lauda doar în conditii speciale. Cât despre La nuit tous les shits sont gras, aici româneasca mea chiar m-a lasat baltã, caci shit-ul frantuzesc cam la hasis grasos trimite, desi, una peste alta, tot de-un shit e vorba, nu degeaba sloganul: La drogue c’est con/Le plus fort c’est celui qui dit non. Sau poate nu?…
|
| |
|
|
