 |
|
|
| Paradisul noii generaţii |
1. RB: Ai scris Mere la o vârstă destul de fragedă. Când am citit cartea am fost surprinsă de prospeţimea vocilor personajelor – aveam senzaţia că citesc fragmente dintr-un jurnal... Romanul este în întregime rezultatul ficţiunii sau ai inclus şi câteva elemente autobiografice în poveste? Ai curajul să ne dai câteva detalii în cazul în care ai scris despre tine sau oamenii pe care îi cunoşti?
Am tedinţa să mă gândesc la romanul Mere ca la un adevărat puzzle format din elemente autobiografice, observaţii personale şi pură imaginaţie. Mare parte din el a fost inspirat din poveştile pe care le-am auzit sau la care am fost martor de-a lungul timpului petrecut în Middlesbrough. În ceea ce priveşte elementele autobiografice, trebuie să recunosc că sunt multe detalii din povestea aceasta care sunt bazate pe viaţa mea personală şi pe cele ale prietenilor mei. Evident, personajele sunt uşor mascate, astfel încât oamenii să nu fie identificaţi. Spre exemplu, eu chiar sufăr de o formă uşoară a sindromului obsesiei compulsive – îmi spăl mâinile de mult mai multe ori decât ar fi normal în timupl zilei şi chiar obişnuiam să trântesc uşa de la dormitorul meu de mai multe ori, până când simţeam că s-a închis într-adevăr. Dar poate că uşa era de vină, cine ştie? Principalul motiv pentru care am decis să scriu romanul acesta a fost un eveniment la care am fost mator în timpul unei petreceri, când am văzut cum un puşti s-a aruncat pe o fată, cu creierul ar de băutură şi droguri – o scenă asemănătoare cu ce se întâmplă în carte. Cu toate că tehnic nu a fost chiar viol, scena m-a şocat foarte tare şi m-a dezgustat să văd cum o femeie este abzată în asemenea condiţii.
2. RB: Romanul tău abordează câteva teme destul de şocante – abuzuri asupra minorilor, adolescente rămase însărcinate, infanticid, moarte, viol – un cocktail destul de agresiv aş spune, având în vedere vârsta personajelor... Crezi că adolescenţii sunt mai expuşi violenţei în prezent, în comparaţie cu alte generaţii? Sau crezi că totul se rezumă la deciziile personale pe care fiecare individ le ia?
Nu îmi dau seama dacă sunt mai mult sau mai puţin expuşi în zilele noastre. Părerea mea este că oamenii suferă de un deficit de respect faţă de ceilalţi – chestie care se resimte în plan social. Cred că în trecut, copiii aveau mai mult respect faţă de autorităţi, faţ de cei mai în vârstă ca ei şi chiar faţă de indivizii de aceeaşi vârstă cu ei. Acum am senzaţia că adolescenţii încearcă cu un soi de disperare aproape, să facă tot ce le trece prin minte, iar comportamentul acesta are un uneori urmări dezastruoase.
3. RB: Una dintre cele mai şocante scene din roman este aceea în care Claire îşi ucide pruncul în mod "accidental". A fost greu să le stai alături acestor personaje, mai ales în momentele în care au luat decizii de genul celei luate de Claire?
Nu a fost deloc dificil – de fapt, o parte din plăcerea de a scrie este provocată de aranjarea în carte a personajelor printr-un soi de spontaneitate şi putere de improvizaţie cu care le investeşti. Cu alte cuvinte, îi laşi să evolueze în diverse contexte şi situaţii. Spre exemplu, deciziile luate de Claire sunt decizii de moment, reacţii mai repede la anumite date din viaţa ei. Aciunile ei sunt lipsite de logică, ea însăşi fiind personajul cel mai detaşat şi mai dezorientat al romanului. În general, introduc personajele în scenă într-o anumită ordine, respect o schemă care apoi va da mai mult sens naraţiunii. Spre exemplu, Claire este într-o situaţie imposibilă pentru că cineva a profitat de ea dar ce l care a profitat este la fel de "pierdut" ca şi ea. Una dintre priorităţile mele când am scris romanul acesta a fost de a-i pune în adevărata lor lumină pe aceşti tipi ultra-macho, agresivi şi lipsiţi de control, pe care îi întâlneşti azi la tot pasul. Din punctul acesta de vedere, Claire este prototipul victimei, rezulatul trist al societăţii în care trăim.
4. RB: Hai să discutăm puţin despre Eve. Ai făcut o treabă excelentă în crearea unui discurs feminin şi în construirea personajului Eve. Este dificil să scrii din perspectiva unei femei? Când ai construit acest personaj, ai pornit de la un model real, de la o persoană pe care o cunoşteai, sau este în întregime produsul imaginaţiei tale?
Eve este un amestec de mai multe fete pe care le-am cunoscut la vremea aceea, în timpul liceului. Într-un fel, în timp ce scriam cartea (la vârsta de 19 ani), semănam în multe privinţe cu Eve (aveam tot timpul o atitudine pozitivă, eram interesat de tot soiul de experienţe psihadelice şi tot aşa), aşa că ideea a fost ca Adam şi Eve să fie reflexii ale dualităţii mele – Adam era Richard "scriitorul", ţintuit în camera lui ca un melc, în timp ce Eve este imaginea mea aşa cum mă prezentam în public, sforţându-mă tot timpul să par vesel. În ceea ce priveşte scrisul din perspectiva feminină... Când am început să frecventez baruruile, mi-am făcut foarte multe prietene – fetele păreau mult mai mature pe vremea aceea, chiar dacă nu aveau mai mult de 15 ani. Cred că multe din trăsăturile cu care am înzestrat-o pe Eve au fost împurmutate în perioada aceea, de la toate aceste prezenţe feminine din viaţa mea. Cred că am fost destul de atent la ele, pentru că nu mi-a fost deloc greu să scriu partea despre Eve.
5. RB: Îmi place foarte mult Adam – cred că este personajul meu preferat din Mere. În carte, ajunge foarte aproape de Eve, dar în final nu ajung să fie împreună, chestie care ar putea fi destul de frustrantă pentru unii cititori. De ce ai cosntruit povestea în felul acesta? A fost o decizie pe care ai luat-o sau crezi nu era structural posibil că cei doi să fie împreună, chiar dacă erau produse ale aceluiaşi mediu?
Cred că, în general, eram obosit efectiv de sfârşiturile hollywood-iene, ştii genul de poveste în care tocilarul pune mâna pe prinţesă şi totul se termină cu bine – ceea ce trebuie să admit că se întâmplă uneori în viaţa reală, dar eu am vrut să ies din formula asta. Cititorii sunt frustraţi că Adam şi Eve nu ajung să fie împreună pentru simplul fapt ca aşa ar fi arătat scenariul clasic, cel pe care îl găsesşti de cele mai multe ori în cărţi. Cred că în Mere există mai multă tensiune decât în alte romane tocmai pentru că nu este clar dacă cei doi sunt sau nu compatibili.
6. RB: Deci, avem un Adam, o Evă şi nişte Mere... Imaginea este mai mult decât familiară. De ce ai contruit povestea în jurul acestei scheme? Crezi că fiecare generaţie are propria ei versiunea a cuplului primordial?
Cred că totul se raportează la ideea de pierdere a inocenţei. În esenţă, este la fel ca în cazul Bibliei, când Eva muşcă din fructul interzis şi ochii i se deschid spre păcat, etc. Dintre toate locurile de pe pământ, Middlesbrough este cel mai departe de ideea de rai (de fapt, spre nemulţumirea mea, a fost recent votat drept Cel mai rău famat loc din Marea Britanie de către British TV). Eu mi-am propus să dezvălui un Middlesbrough plin de culoare şi vitalitate. Pentru mine, este un loc deosebit. Cred că până la urmă, totţi trecem prin etapa asta, când muşcăm din măr, indiferent că e vorba de prima beţie sau orice altă experienţă de genul ăsta, menită să-ţi modifice structura chimică din vene... şi asta te schimbă – uneori înspre bine, altepri dimpotrivă, înspre ceva mai rău.
7. RB: Ai fost comparat cu J.D. Salinger şi ştiu că eşti pasionat de proza lui Irvine
Welsh. Poţi să ne spui câte ceva despre scriitorii care te-au influenţat?
Sunt influenţat în general de şiteratura experimentală – orice intră în zona suprarealiştilor (îmi place foarte mult ce a spus la un moment dat Andre Breton: "Orice individ care nu poate vizualiza un cal galopând pe o roşie, este un idiot."), până la Richard Brautigan (care scrie romane cu nişte intrigi foarte inteligente şi foarte încărcate stilistic) sau Alfred Jarry (chiar acum citesc un roman semnat de el, Patafizica – ştiinţa soluţiilor imaginare....este absolut isteric). Sincer să fiu, nu prea citesc literatură contemporană şi asta pentru că am senzaţia că ar putea avea o influenţă negativă asupra mea. Chiar nu vreau să ştiu cu cine intru în competiţie! Prefer mai repede să mă închid în casă şi să plonjez în cele mai adânci şi mai înnegurate colţuri ale minţii mele, să văd ce descopăr acolo!
8. RB: Ştii că Welsh a scris partea doua a romanului Trainspotting. Crezi că va exista o replică de genul 10 ani mai târziu în cazul cărţii tale? Cum crezi că vor evolua personajele din Mere?
Cine ştie... Oamenii (atât prieteni, cât şi cititori din publicul larg) insistă uneori să scriu o continuare, mai ales că Mere are un sfârşit destul de deschis şi permite acest lucru... Momentan nu am însă niciun plan în direcţia aceasta. E greu de spus cum vor evolua personajelor – sper doar că Eve va avea grijă de copilul ei...
9. RB: Cum e să fii atât de tânăr şi faimos? În ce măsură s-a schimbat viaţa ta odată cu publicarea romanului Mere? Şi dacă au exista schimbări, în ce au constat ele?
Spre surpindrerea mea, totul a decurs foarte normal. Adică normal că mi se pare ciudat să mă văd la televizor. Şi e straniu ca oamenii să mă recunoască pe stradă... Pe de altă parte, lucrurile nu au atins cotele maniei produse de Beatles – încă mai aştep partea aceea. Cred că e important să nu mă schimb, să nu mă transform într-un infatuat. Pentru mine a fost foarte plăcut să mă Middlesbrough, să evadez din Londra unde am senzaţia că nu sunt eu însumi, de parcă aş trăi un soi de realitate falsificată. Aşa că revenind aici, la ceea ce fac, la scris şi la prietenii mei, am relizat că asta vreau să fac tot restul vieţii şi e important să rămân eu însumi.
10. RB: Ai vreo carte pe ţeavă? Inteţionezi să explorezi şi alte zone ale scrisului în viitor sau consideri că nu ţi-ai spus cuvântul în proza contemporană?
Momentan personajele mele par să înainteze în vârstă odată cu mine. Noul meu roman, Cântec de dragoste de zece etaje, are acţiunea plasată în Marea Britanie, în primăvara anului 2009. E structurat în mare după aceleaşi teme din Mere – sex, moarte, artă, fete frumoase şi tipi ciudaţi – dar tinde să se dezvolte pe un teritoriu cu tente suprarealiste. Spre exemplu, veţi găsi aici prezervative şi tapete care vorbesc. Cred că pe măsură ce mă maturizez devin mai copilăros în scris... Oricum, eu mă bucur mai mult de această experienţă a scrisului ...
11. RB: Regula de bază a acestei genraţii ar putea suna în felul următor: Fă tot ce-ţi doreşti şi fă-o acum! Crezi că mai poate fi vorba de tabuuri în universul acestor adolescenţi?
Cred că puştii au avut dintotdeauna tendinţa aceasta de a-şi irita părinţii sau de a se tachina între ei. Dar cred că întotdeauna vor exista tabuuri, chestii care vor produce ruşine şi jenă. Oamenii au în general nevoie de lucruri împotriva cărora să se răzvrătească.
12. RB: Continuând ideea, te rog listează Topul celor 5 Tabuuri ale generaţiei tale.
Fără a păstra o ordine anume:
Rasismul maliţios
Bestialitatea
Fetele care se dau mari cu experienţele lor sexuale
Canibalismul
Capacitatea de a fi inteligent fără să maschezi asta în public (în special în cazul liceenilor)
|
| |
|
|
