 |
Biografie
Nascut în 1965, într-o familie înstarita, Frédéric Beigbeder si-a început cariera la 24 de ani, licentiat fiind în marketing si publicitate. A facut critica literara, cronica de televiziune si a lucrat în lumea publicitatii. Si-a atras succesul prin publicarea romanului 199 000 lei (99 francs sau 14,99 euros), text anarhic si savuros ce contesta sistemul social în ansamblul sau si pe cel publicitar îndeosebi.
Protestatar învederat, este la rândul lui contestat, în masura în care chiar el ar corespunde tiparului uman pe care-l denunta: omul de media. Dar tocmai de aici i se trage succesul. Sinceritatea dezarmanta de scriitor îl fereste de fapt de ipocrizie: nu s-a considerat niciodata altceva decât i se reproseaza ca este.
Declaratii:
"Furia, enervarea, nevoia de a ma razbuna ma fac sa scriu", spune Beigbeder. Romanul sau 199 000 lei începe abrupt: "Totul este provizoriu: dragostea, arta, planeta Pamânt, dumneavoastra, eu. Moartea este inevitabila, dar ia pe toata lumea prin surprindere. Cum sa stim daca aceasta zi nu este ultima? (...) Totul se cumpara: dragostea, arta, planeta Pamânt, dumneavoastra, eu. Scriu aceasta carte ca sa ajung sa traiesc".
Romanul sau de debut, Memoriile unui tânar ticnit contine formulari si mai abrupte: "Nu m-am putut abtine niciodata sa traiesc. Asa mi-e viata: un sir de ejaculari precoce". În acea vreme, Beigbeder protesta nu numai împotriva "sistemului" din publicitate, ci chiar împotriva societatii umane. "Feriti-va de idealurile voastre soft pentru ca mi-au desteptat niste pofte hard", noteaza personajul principal.
Vizite în România
Beigbeder a mai fost în România în mai 2006, pentru premiera piesei de teatru “Dragostea dureaza trei ani”, în septembrie 2005, pentru a-si lansa romanul “Egoistul romantic”, si în noiembrie 2004, cu ocazia Festivalului de Film BiFEST, când a vorbit despre experienta sa în publicitate.
Despre publicitate :
Interviu Iqads in 2006
Publicitatii de acum ii lipseste creativitatea anilor `80 si `90
Fost publicitar de doua ori premiat la Cannes, actual scriitor, Beigbeder a venit in Romania pentru a asista la punerea in scena a romanului sau „Dragostea dureaza 3 ani”. IQads l-a intrebat pentru voi.
IQads: Cum ti se pare starea publicitatii din acest moment?
Frederic Beigbeder: Cred ca stam mult mai rau decat acum sase ani de zile cand am scris cartea. Cred ca avem de-a face cu clienti tot mai cinici, care nu cumpara idei valoroase si creative. In general. Mai exista si exemple pozitive, dar in orice caz nu mai suntem la fel de creativi precum in anii `80 sau `90.
IQads: Crezi ca vom asista la acest trend in continuare sau se va schimba ceva?
Frederic Beigbeder: Atata timp cat se va lucra ca in anii 50 nu se vor produce idei creative. Modalitatea in care se lucreaza acum distruge ideile. Sunt prea multe teste, prea multe intalniri, prea multi oameni dau sfaturi. Problema in ceea ce priveste publicitatea este ca cei care dau banii vor sa decida, desi ei ar trebui doar sa plateasca si sa taca. E ca atunci cand te duci la spalatorie. Nu trebuie sa le spui oamenilor de acolo ce sa faca. Tu doar platesti si astepti rezultatul. Acelasi lucru ar trebui sa se intample si cu publicitatea. De exemplu, eu am un iaurt nou si vreau sa aiba succes, asa ca iti spun sa treci la treaba si ne vedem in doua luni. Te platesc bine si astept rezultatele.
Carti publicate în România - Editura: PANDORA-M
"Windows on the World"
"Iarta-ma!... Ajuta-ma!..."
"29.9 ron"
"Memoriile unui tânar ticnit"
"Dragostea dureaza trei ani"
"Nuvele sub ecstasy"
"Egoistul romantic"
"Windows on the World"
2008
Imaginati-va ce au simtit pe 11 septembrie 2001 oamenii care erau în World Trade Center... O carte despre evenimentele dramatice din Twin Towers, mai exact o confesiune în care autorul recompune minut cu minut, micul dejun pe care un tata divortat si cei doi fii ai sai îl iau în Windows on the World, restaurantul aflat la etajul 107 din turnul nordic, primul dintre cele doua Twin Towers care a fost lovit, ultimul care a cazut.
Câstigatoare a premiilor Prix Interallie în 2003 si Independent Foreign Fiction Prize în 2005, cartea Windows on the World este cronica ultimelor minute de dinaintea prabusirii.
"Iarta-ma!... Ajuta-ma!..."
2007
În luna octombrie (joi 25 – vineri 26), autorul francez Frédéric Beigbeder va fi la Bucuresti pentru lansarea ultimei sale carti: "Iarta-ma!... Ajuta-ma!...".
Cartea este o continuare a romanului "199 000 lei": acelasi personaj, Octave Parango, iese din închisoare (unde îl lasam la sfârsitul romanului "199 000 lei"/ "99 francs") pentru a se ocupa de campania publicitara a partidului comunist din 2002 si a anima o emisiune de 99 de zile. Fascinat însa de Rusia, de imaginea unei tari nesfârsite, în care la fiecare pas întâlnesti fete frumoase si camarazi de votca, Octave accepta meseria de talent scout, mai exact el racoleaza fetiscane, posibile top-modele pentru campaniile publicitare din Franta. Meseria visata! Platit de o agentie de manechine, Octave abordeaza cele mai "bune" fete, pentru a le alege pe acelea, putine, care devin etalon de frumusete în revistele mondene...
"29.9 ron"
2006
traducerea Marie-Jeanne Vasiloiu
Romanul lui Beigbeder, 29.9 ron, incepe abrupt: “Totul este provizoriu: dragostea, arta, planeta Pamant, dumneavoastra, eu. Moartea este inevitabila, dar ia pe toata lumea prin surprindere."
“Oamenii nu stiu ce vor pana nu li se propune acel lucru”.
Sub semnul acesta sta 29.9 ron, una din cartile cele mai importante ale lui Frederic Beigbeder, unde autorul demonteaza, treptat si fara scrupule, fascinatia advertising-ului. Licentiat in marketing si publicitate, cu o cariera inceputa la 24 de ani, Beigbeder lucreaza in industrie unde castiga 10 000 de euro pe luna: “era misto, pentru ca aveam o multime de sclavi in subordine” (spune el intr-un interviu). Se satura insa de lumea aceea si scrie o carte despre ea.
29.9 ron este povestea lui Octave, un “creativ”, cel care ne “vinde rahat. Ala de (va) face sa visati la lucruri pe care n-o sa le aveti niciodata”. “Creativul” este cel care imi spune mie, potential (si in acceptiunea lui, viitor) cumparator, de ce am nevoie. El este regele lumii, un magician adevarat, care ne face sa ne dorim lucruri de care nu avem nevoie. De ce? De ce cumpara oamenii lucruri de care s-ar lipsi cu usurinta? Probabil pentru a substitui lucruri esentiale, dar absente, din structura intima, pentru ca sunt convinsi ca daca produsul apare intr-o revista sau la televizor, trebuie sa fie cel mai bun, pentru ca vor sa fie in trend, pentru ca vor sa manance sanatos si sa si slabeasca in acelasi timp, daca se poate. Sunt slabiciuni pe care un copywriter le exploateaza la sange. Chiar cu riscul de a ne vinde “rahat”.
Octave, constient de mizeria lumii in care lucreaza, recurge la tot felul de tertipuri pentru a fi dat afara. Sa-si dea demisia ar fi prea simplu. Ajunge chiar sa ceara sa fie concediat, dar este luat de nebun. Cu o viata impartita intre droguri (in timpul liber) si cautarea unor headline-uri (sloganuri) cat mai atragatoare pentru campanile cele mai importante, personajul nu este altceva decat un singuratic scarbit de publicitate (dezvaluie unele secrete bine pazite: existenta ciorapilor carora nu li se duc firele sau faptul ca cremele solare nu protejeaza impotriva UVA, ci numai a razelor UVB), cu o viata de noapte lipsita de griji si morala, cu fete care “soptesc obscenitati delicate in urechi”, Octave este mai degraba un spectator lucid al propriei vieti. Indragostit, nu face nimic pentru a o pastra langa sine pe femeia adorata din cauza efortului pe care aceasta il cere: “In compania unei femei asa-zis “normale” trebuie sa faci eforturi, sa te lauzi, sa te prezinti mai bine, deci sa minti: barbatul face pe curva. In timp ce la bordel, barbatul este in voia lui, nu mai cauta sa placa, sa se arate mai bun decat este”.
Nu numai publicitatea este infierata de narator, ci un intreg sistem social, socotit nedrept, care da unora totul si celorlalti nimic. Oamenii se lovesc unii de altii, relatiile le sunt ingreunate: “Ne drogam deoarece alcoolul si muzica nu mai sunt de ajuns pentru ca se ne insufle curajul de a vorbi unii cu altii”.
In loc de final, un avertisment: “publicitatea este o tehnica de intoxicare a creierului”.
"Memoriile unui tânar ticnit"
2005
Ca si în 29.9 ron, autorul îsi este personaj. De data asta însa, nu protesteaza împotriva "sistemului" publicitar, ci chiar a vietii. Este povestea - sacadata de teribilism - a unui tânar de 24 de ani, de bani gata, pentru care lumea nu prea este altceva decât un copios subiect de rânjeala.
Motiv pentru care el si prietenii lui - noctambuli ratacind la nesfârsit în baruri, discoteci, party-uri si tot felul de sindrofii nebunesti, deseori chiar desantate - se autointituleaza "mistocarii tari în bracinari"
Pe fondul acestor aventuri muiate de cocteiluri alcoolice si depresii sentimentale, se deruleaza pasiunea pentru Anne, pornita dintr-o irepresibila îndragostire la prima vedere.
"Mai era si Marc Marronnier.
Marc Marronnier se îndragostea în zilele cu sot si voia sa moara în zilele fara sot.
Marc Marronnier se considera un dandy, însa nu se putea împiedica sa nu-si vâre degetele în nas, de fata cu lumea.
Marc Marronnier iubea lumea întreaga.
Marc Marronnier avea o mutra care cere palme.
Stiu eu ce spun: Marc Marronnier sunt eu.
Asta mi-e viata: un sir de ejaculari precoce; nu m-am putut abtine niciodata sa traiesc".
"Dragostea dureaza trei ani"
2005
"Dragostea dureaza trei ani" face parte dintr-o trilogie care a debutat cu Memoriile unui tânar ticnit. Povestea trilogiei, Beigbeder o rezuma dezarmant de simplu: "în primul volum ma îndragosteam, în al doilea ma însuram, în al treilea divortam si ma însuram din nou". În acest ultimul volum, amorul are un timp de evolutie si disolutie inconturnabil: trei ani. Satul pâna la greata de Anne, splendida lui sotie, Marc Marronnier se îndragosteste isteric de Alice cea cu picioare lungi. Divorteaza de Anne (cei trei ani de supravietuire a dragostei se scursesera) si reuseste, dupa teribile tribulatii, s-o divorteze si pe Alice. Cu care se casatoreste. Romanul uzeaza, ca si "29.9 ron", de acelasi cinism sulfuros, aplicat acum sentintelor despre iubire. Concluzia pulverizeaza asteptarile: barbatul, fiind structural poligam, este nevoit sa zappeze toate femeile pe care le întâlneste.
Tradusa în zeci de limbi si înregistrând tiraje mai mari chiar decât binecunoscuta 14,99 euros, aceasta carte reda cu umor o poveste de dragoste postmoderna si profund autobiografica.
"Este destul de exasperant sa-ti dai seama ca îti pui aceleasi întrebari ca toata lumea.
Oare am dreptul sa parasesc pe cineva care ma iubeste?
Oare sunt o javra?
Oare la ce foloseste moartea?
Oare poti sa fii fericit si, daca da, la ce ora?
Oare n-as putea sa câstig mult mai multi bani, muncind mult mai putin?
Oare este posibil sa te îndragostesti fara ca asta sa se termine în sânge, sperma si lacrimi?"
"Marc Maronnier, esti Regele Noptii, toata lumea te adora; oriunde te duci, patronii de crâsma te pupa-n bot, ai masa cea mai buna, ti se dau droguri pe gratis, apari în poze peste tot si fara nici un rost.
Pai atunci, spune-mi si mie, ca sa pricep, de ce si-a luat valea nevasta-ta?"
"Nuvele sub ecstasy"
2005
Cartea, o culegere de nuvele scrise sub efectul unui drog, ecstasy, are pretentia ca emite tot felul de „adevaruri adevarate” despre societatea în care ne aflam sau despre viata pe care, drogati sau nu, o traim zi de zi. Beigbeder este naratorul angoasei de sfârsit de secol. Uneori scrie cu umor, alteori cu cinism vrând sa lase impresia de incoerenta. Este romanticul care confunda idealul cu spleen-ul din care îsi face un ideal.
"V-ati obisnuit cu scriitorul. Aveti deja trei volume traduse din mult mediatizata-i opera (29.9 ron, Memoriile unui tânar ticnit si Dragostea dureaza trei ani). Daca v-a placut de la bun început insolenta, inventivitatea, cinismul lui, nu va mai ramâne decât sa-i savurati nuvelele scrise sub ecstasy, asa cum, odinioara, Thomas de Quencey scria sub opium sau Henri Michaux sub cannabis". (Alexandru Matei)
"În anii 1980, în mediile noctambulilor si-a facut aparitia un nou drog: MDMA, zis si "ecstasy". Aceasta "pilula de dragoste" provoca niste efecte stranii: senzatia puternica de caldura, dorinta de a dansa toata noaptea pe muzica techno, nevoia de a mângâia oameni, deshidratare accelerata, angoasa existentiala, tentative de sinucidere, cereri de casatorie. Era un drog dur, cu urcare si coborâre, ca în "montagnes russes" sau în nuvelele unor scriitori americani. Autorul acestei carti nu-l mai consuma si îl sfatuieste pe cititor sa nu încerce sa-l consume: nu numai ca drogul ecstasy este ilegal, dar el deterioreaza creierul, asa cum dovedeste aceasta culegere de texte scrise sub influenta lui. Si apoi, avem noi oare nevoie de o pilula ca sa le povestim viata noastra unor necunoscuti? Când pentru asta exista literatura?" FB
"Egoistul romantic"
2005
Traducere din limba franceza de: Marie-Jeanne Vasiloiu
Prefata de: Claudiu Constantinescu
Egoistul romantic (carte aparuta în Franta în martie 2005) se vrea a fi jurnalul unui autor ce se autoironizeaza si-si radiografiaza cu o sinceritate cruda defectele: egosit, las, cinic si obsedat sexual. Un fel de Bridget Jones masculin care exaspereaza si, în acelasi timp amuza. Este vorba de fapt despre Oscar Dufresne, scriitor imaginar, misogin si megaloman, în spatele caruia suntem tentati - de ce nu, chiar invitati - sa-l recunoastem pe Beigbeder, prezenta rebela si aparent atipica, ce se ascunde si se dezvaluie deopotriva prin aceasta maladie la fel de imaginara ca si protagonistul: ego-romantismul.
Presarat de aforisme savuroase, precum si de nenumarate considerente literare sau mondene, romanul-jurnal este scris pe un ton ce vrea sa provoace si sa deranjeze: "Chiar si daca m-as sinucide, s-ar spune ca am facut un act de marketing".
Egoistul romantic urmeaza firul a doi ani din viata cinicului scriitor: în mijlocul fastului si a stralucirii mondene, personajul îsi cauta cu disperare iubirea, adevarata iubire, iar atunci când o gaseste descopera ca nu-i poate face fata.
Textele lui Beigbeder pot fi si trebuie citite ca un diagnostic lucid asupra destinului amorului occidental în ultimele decenii,: "Se zice ca într-un cuplu exista întotdeauna unul care sufera si unul care se plictiseste: este mai bine de cel care sufera, fiindca nu se plictiseste, pe când cel care se plitiseste, oricum sufera". Sau: "Când îti dai seama ca esti trist esti mai putin stupid, dar la fel de trist".
"De frica sa nu sufere din dragoste, si barbatii, si femeile cauta, în mod inconstient, s-o transforme în plictiseala. Se zice ca, într-un cuplu, exista întotdeauna unul care sufera si unul care se plictiseste: cred ca e mai bine sa fii cel ce sufera, pentru ca nu te plictisesti, în timp ce acela care se plictiseste, are parte si de suferinta." F.B. |
